Atunci si acum. Mai bine atunci…

Imi place sa ma plimb in serile si noptile de vara. Imi place oriunde nu este foarte aglomerat, dar nici sa fie pustiu sa mi se faca frica. Imi place linistea, imi plac valurile, florile, nisipul, cladirile noi, dar mai ales cele vechi. Imi plac si ruinele, mai ales cele romane. Nu insa si cele de genul celei de mai jos – vechea poveste, casa nationalizata, etc, etc, etc… Trist, nostalgic. Mai mult nu spun, nu pot sau nu vreau…

Poison…

“I wanna hurt you just to hear you screaming my name…”

http://www.youtube.com/watch?v=kLq7ePSqFu4&feature=related

De la tara (II)…

Nu m-am nascut la tara, dar nu pot spune ca uneori nu mi-ar fi placut sa am cu adevarat originile intr-un sat dobrogen, in care amestecul culturilor si al oamenilor este ceva obisnuit. M-am nascut in schimb intr-un oras unde cu greu mai distingi ce era inainte de comunism. Cutiile gri numile “blocuri” le intalnesti peste tot. Doar daca stii sa cauti mai poti gasi stradute umbrite ce duc spre mare si foarte important, case construite de demult ce nu au fost ani de zile locuite de romi…

Nu m-am nascut la tara, dar o parte din radacinile mele sunt adanc infipte in muntii Dobrogei, in verile secetoase si vantul plin de praf ce iti brazdeaza cu cruzime fata. Ati observat tenul femeilor in varsta de la munte? Este alb, neted si fin, pe cand al celor de aici este aspru si marcat de riduri adanci, de la soare, praf si vant.

Daca m-as fi nascut la tara iar ai mei nu mi-ar fi putut sustine studiile as fi vorbit din dezacord in dezacord, dar probabil nu m-as mai fi vaitat de celulita. De asemenea  as fi fost casatorita, cu vre-o doi copii pe langa mine si mi-as fi asteptat barbatul seara cu o mancare calda, sperand ca de la munca va veni direct acasa si nu se va opri sa bea una mica fara sa ma anunte. Iar daca s-ar opri, as spera ca bea si ca nu ma inseala cu vecina.  

Intamplare reala acum: el si ea, casatoriti de curand si cu un copilas acasa. Vine o cunostinta din sat la ei, sotia se duce la magazin sa cumpere ceva, iar cand se intoarce il gaseste cu musafira in pat. Mai trist este ca ii cunosc…

De la tara(I)…

Fusei (dupa cum vorbeste un amic de-al meu) zilele astea la tara, la tara mea din sudul Dobrogei mele. La satul meu linistit, la copiii cu care ma jucam si intre timp au crescut si au si ei copii la randul lor, la prietenele bunicei mele (la ea nu, pentru ca nu mai este de cativa ani), la cer instelat (da, poti vedea chiar si calea lactee) si la vise adolescentine (de pe vremea cand pana si celulita nu era decat un vis). Fusei deci si aflai ca o batrana pe care o cunosc foarte bine era sa fie violata intr-o noapte, ca s-a luptat cu el, dar in asteptatea rezultatului analizelor unor probe presupusul este in libertate, gard in gard cu ea. Tipul veterinar se pare si in jur de 30 de ani. Nu inteleg si nici nu vreau sa inteleg vreodata ce pot gasi respectivii atragator la o batrana ce abia se misca de colo colo, cum nu inteleg nici cum ea a reusit sa scape. Satul meu s-a schimbat…

Revolta…

Trupul meu nu mai poate si nu mai suporta inca o dimineata de trezit la 6:30 am si totusi o va face, picioarele nu mai suporta inca o zi pe tocuri si trotuare infecte si totusi vor merge si maine pe acelasi drum, spatele meu nu mai suporta inca o zi de stat la birou si totusi voi munci pe acelasi scaun, in aceeasi pozitie, fiecare celula din mine nu mai suporta inca o zi de PMS si totusi voi astepta momentul eliberator, trupul meu nu mai poate daca nu este tinut in brate, dar va supravietui gandind la amintiri si la sperand la viitor, pielea mea  striga dupa atingeri si se infioara doar la gandul lor, mintea mea viseaza la dimineti tarzii si saruturi moi… pierdute, inspirate…

Random

Ascult Pro Fm Love si simt ca muzica imi zgaraie urechile, aceleasi melodii care se repeta la infinit, amintindu-mi de pizzaria unde mi-am petrecut o buna parte din primul an de facultate. Si ei aveau nevoie de un nou playlist, la fel ca si astia de la radio; cu toate astea, la fel ca si atunci, nu parasec postul, raman fidela pentru ca imi ofera ceva cunoscut, fara surprize majore, ca o imbratisare bine cunoscuta de care nu te plictisesti. In schimb, astazi ma deranjeaza, ma deranjeaza ritmurile din anii 80 care in general imi plac dar ce dau astia acum e pur si simplu deplorabil. Ma gandeam aseara ca o data cu inaintarea in varsta eu una am ramas aceeasi si totusi m-am schimbat enorm. M-am mai gandit la iubirea mareata pe care o asteptam, care a venit, a trecut si apoi a venit alta… care a trecut si ea. Mi-am mai amintit cat de categorica eram in adolescenta si cat de flexibila si influentabila am devenit apoi, cat de mult mi-a luat pana am reusit sa ajung la un anumit echilibru si cat de greu inca imi este sa ma mentin acolo.

Cu tot echilibrul si cu toata maturitatea inca mai am momente de o imensa tristete ce pare nesfarsita, tristete ce nu se trateaza cu nimic, nici macar cu ciocolata. Momente in care ma gandesc la iubirile trecute si visez la cea viitoare, sau la cele prezente, cine stie? Timpul trece si devenim mai pretentiosi si mai critici, dar pana cand oare? Pana il/o gasim sau pana ne saturam sa cautam?

Si uite ca sunt optimista zilele astea, si inca mai cred ca da, fiecare are dreptul la o iubire rotunda, doar a lui, fara imprumuturi si fara bariere. Cat timp dureaza iubirea asta inca este un mister si pentru mine. Oare care sentiment este mai puternic? Cel al iubirii dintai, cand totul este nou sau cel al iubirii secunde, terte sau inca si mai indepartate, cand ai una sau mai multe baze de comparatie si poti aprecia mai mult?

Refuz sa ma impietresc, refuz sa nu vreau sa simt…

Marti…

Am reusit sa slabesc. Scopul a fost atins mai repede decat m-as fi asteptat, deci bravo mie (daca eu nu ma felicit atunci cine sa o faca?). Cele 2 kiligrame au fost date jos cu brio, mai trebuie acum sa scap de celulita si sa ma mentin. Si sa ma fac mai desteapta, mai frumoasa si mai glumeata. Sau macar sa zambesc mai des.

Si mai trebuie sa imi caut fusta neagra de vara… (cine naiba poarta vara fuste negre???)

Ganduri de marti, ganduri de om obosit, obosit prea devreme, saptamana abia a inceput…

Joi…

M-am nascut intr-o zi de joi. Acum multi ani, intr-un oras de provincie, acelasi in care locuiesc si acum. Am un job care ma nemultumeste, care ma umileste in fiecare zi. Sau poate totul e in mintea mea. Unele colege par multumite de ceea ce fac si chiar considera ca ar putea avea asa, o usoara importanta. Eu insa stiu ca toata lumea ma considera un gunoi. Sincera sa fiu, as prefera sa nu am niciun pic de responsabilitate. Oare ce ar fi daca mi-as da demisia si m-as apuca sa matur scarile de bloc? Am un job care nu imi permite sa ma situez la nivelul clientului niciodata.. eu trebuie sa il “satisfac”… si nici macar nu sunt prostituata… macar ea este platita in functie de cat presteaza. Ma uimeste insa importanta pe care o acorda unele colege muncii lor, importanta pe care uneori si-o creeaza artificial, punand oamenii sa astepte fara motiv sau adoptand un aer asa, superior. Eu una nu pot face asta; le simt privirile, uneori le citesc si gandurile, simt cum ma privesc cu sila. Si toate astea dupa 18 ani de scoala… facuti pe bune. Parca ar mai conta….

Fascinatia vampirilor…

Nu stiu cum s-a intamplat la altii, dar pentru mine adolescenta a venit o data cu “Cronicile Vampirilor” de Anne Rice. Cate lacrimi, sughituri, pagini citite pe furis in loc sa invat pentru admirerea la liceu (caci da, pe vremea mea nu erau nici teze unice, nici examen de capacitate, era admitere… iti priveai adversarul in ochi in sala de examen, tremurai la gandul ca daca nu intri la liceul ales poti sa ajungi la unul mult mai slab, prin repartitie, sau chiar la o profesionala, stateai noaptea pazind peretii liceului pentru ca rezultatele nu se afisau pe internet; de fapt, nici nu visai sa ai vreodata internet…ce vremuri!!! – demult apuse).

Vampirii cred ca au fascinat mereu si fiecare generatie are vampirul ei; pornind de la Dracula (al carui fan nu sunt sub nicio forma), trecand prin Louis sau Lestat din Interviu cu un Vampir (sau poate unii au suspinad dupa Armand sau Marius) si ajungand in zilele noastre la Twilight (sau “Amurg”, cum neinspirat a fost tradus – dupa umila mea parere), generatii intregi au fost marcate de farmecul acestor povesti de dragoste. Nu pot sa uit cum acum cateva luni stateam cu o adolescenta de 16 ani si ne uitam la Twilight – eu il vedeam pentru prima oara, ea a n-spea si mai citise si cartile… Mi-a amintit de mine citind Interviu, apoi Vampirul Lestat si restul. Caci sunt mandra posesoare a intregii serii din Cronici. Sunt sigura ca acum le-as citi usor amuzata, dar atunci… atunci erau glasul sufletului mei zbuciumat “caci nimeni nu m-ar putea convinge de ceea ce eu insumi stiu ca e adevarat si anume faptul ca am fost condamnat in mintea mea si in sufletul meu” (Anne Rice – Interviu cu un vampir).

Credeti in coincidente? Eu una sunt sceptica… Astazi am descoperit blogul lui Alice Nastase de pe site-ul Tango. Si printre multe cuvinte frumoase care imi bucura sufletul… are si un post despre filmele cu vampiri. Eu una prefer cartile… dar cui ii mai pasa cand mai aminteste si de Queen? Enjoy…

http://alice.tangoblog.ro/?paged=3

Hump Day…

Nu pot sa cred cat de extenuata pot fi. Si este abia miercuri. Sunt pur si simplu confuza. Printre altele m-am trezit si  cu un ochi umflat, probabil de la plansul de seara trecuta… sau de la curent. Abia astept weekend-ul.. sa dorm si sa uit de tot… si de toate.