Cata dreptate avea John Gray cand spunea in “Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”, cata dreptate avea cand spunea ca barbatii se comporta exact ca un elastic: cu cat incerci mai mult sa ii aduci inapoi nu faci decat sa amani din ce in ce mai mult momentul cand se vor intoarce. Pentru ca se pare ca din cand in cand toti simt nevoia sa se indeparteze, iar cand s-au indepartat suficient incat sa se simta independenti se intorc. Am insa o intrebare, mai suntem oare dispuse sa ii primim inapoi? Dupa nopti de plans, incercari repetate de luptat cu imposibilul (gresit, dar tipic feminin pe de alta parte), mai putem oare sa ii primim inapoi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Putem uita suferinta, golul lasat, noptile nedormite, putem strege oare cu buretele perioada independentei iar totul sa fie ca la inceput? Pana la urma totul devine o problema de varsta si de experienta… Eu una n-as fi dispusa sa-l primesc inapoi; mai depinde acum si cat de mult s-a indepartat…
iulie 1, 2009 -
Scris de
Poesis |
Nostalgie |
barbat, ciocolata, comparatii, diverse, dragoste, femeie, ganduri, intrebari, iubire, Nostalgie, oboseala |
5 Comentarii
da, depinde de multe in ce priveste subiectul asta.. mai urat este cand “se” indeparteaza si “te” indeparteaza… suferinta, noptile nedormite, uneori sunt uitate cand se intoarce si isi cere iertare, furandu.ti un sarut si amintindu.ti de marea dragoste care va leaga (uneori e doar o scuza patetica) si continuand sa.ti gadile orgoliul si sentimentele… alteori doare prea tare.. dar cum am zis depinde… depinde de ea, de el, de cat de puternic este sentimentul… multa iubire si putine dezamagiri :*, take care
Poate m-am impietrit in timp, dar parerile de rau nu mai au nicun efect… Dar totul e relativ. Niciodata sa nu spunem niciodata, nu?
da… corect…
Greu…
Depinde de cat s-a indepartat, dar mai ales de cum s-a indepartat… Oricum, nimic nu ar mai fi la fel… si apoi, la ce bun? Cel care se tot intoarce din drum, nu face decat sa oboseasca mai tare. Sa te prinda din urma, daca mai poate…