Ma doare capul si nu mai pot gandi; poate de oboseala, poate de foame, poate de dor. Si ma mai dor si talpile, si gleznele. De fapt, ma simt o imensa rana supurand, cu mintea incetosata si trupul umflat, greoi. Abia respir si abia imi tin ochii deschisi si cu toate astea mii de ganduri imi trec prin minte si ma gandesc la mine (ce egoist, nu?) si la imbratisari deja cunoscute ce vor veni din nou. Si zambesc, nu pot decat sa zambesc. Si mai am o intrebare, pe care mi-o pun mie, referitoare la barbati, relatii, amante, iubite si sotii. Asa diferiti am fost mereu, nu? Visez … la o zi cand nu ma voi mai simti “durdulie”, la o zi fara celulita, la o zi de weekend. Si mai stiu, de ceva timp scriu ca naiba, prost, fara cap si fara coada, parca fara suflet… si doare si asta.
iunie 23, 2009 -
Scris de
Poesis |
Nostalgie |
asteptare, barbat, diverse, dorinta, dragoste, ganduri, intrebari, iubire, Nostalgie, oboseala, romantism, rutina, seara |
8 Comentarii
atunci daca tu scrii fara suflet la fel scriu si eu… pentru ca la fel ma simt… dar ca sa fie tacamul complet am adaugat si vin…
Vin rosu? …
nu rosu ca e belea…
vinul rosu nu e bn sa.l bei singur… asa ca era alb..
asta crezi tu..
frumos..:)
Mersi:)
Scrii cu suflet. Poate cu prea mult… Si e atat de evident…
Dar imi place sufletul tau. Imi place sa revin mereu si mere, sa te citesc si sa te recitesc… Cui nu i-ar placea?
hey hey hey come on ! nu imi place cand esti asa ! smile
Da ai descris exact starea in care ma aflu eu acum:))..multi pupici